Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) si Romaniei (1862-1866). Sub conducerea lui s-au dezvoltat domeniile economic, social, politic si cultural.

A fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859, iar la 24 ianuarie al Tarii Romanesti, realizandu-se astfel unirea celor doua provincii. Ulterior Cuza a obtinut recunoasterea unirii pe plan externsi a desavarsit-o prin numirea unui singur govern, fixarea noii capitale la Bucuresti (1862) si contopirea persoanelor cu drept de vot de la Iasi si Bucuresti intr-un parlament unic.


Cuza formeaza in 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu (din cauza ca fostul guvern nu era de accord cu unele masuri pe care domnitorul le voia), care dizolva Adunarea legiuitoare (2 mai 1864) si realizeaza secularizarea averilor manastiresti (decembrie 1863). Tot atunci, Cuza supune aprobarii poporului, o noua constitutie (statut) si o noua lege electorala, si la 14 august 1864 decreteaza legea rurala conceputa de Kogalniceanu, prin care se desfiinta iobagia.

Alte actiuni realizate pentru imbunatatirea si dezvoltarea Romaniei au constat in legea pentru obligativitatea invatamantului primar, eliberarea codului civil si codului penal, dezvoltarea armatei, infiintarea unor Universitati la Iasi (1860) si la Bucuresti (1864), etc
De asemenea a efectuat reforma agrara si electorala.

In final a fost fortat sa abdice de catre boierii conservatori si burghezi la 11 februarie 1866. Fiind expulzat, Cuza s-a retras in Germania, unde a si incetat din viata in 1873, fiind inmormantat la mosia sa de la Ruginoasa (in apropiere de Iasi).